FeaturesNoul “Nosferatu”, filmat și în România, se lansează pe 3 ianuarie

Noul “Nosferatu”, filmat și în România, se lansează pe 3 ianuarie

Unul dintre cele mai așteptate remake-uri de la finalul acestui an este “Nosferatu” semnat de Robert Eggers.

Noul remake al celebrului “Nosferatu”, în regia lui Robert Eggers, se lansează în cinematografele din România pe 3 ianuarie 2025 iar primele impresii îl descriu drept “o capodoperă gotică”. Continuarea firească a filmografiei lui Eggers cunoscut pentru “The Witch” (2016), disponibil pe Netflix, “The Lighthouse” (2020), disponibil pe Max, și “The Northman” (2022), “Nosferatu” promite să fie mult mai înfricoșător decât varianta expresionistă germană semnată de F.W. Murnau în 1922. Pregătește-te pentru o dezvăluire treptată a contelui Orlok interpretat de Bill Skarsgård complet transformat și deloc sexy, într-o variantă de vampir popular, alături de Lily-Rose Depp în rolul lui Ellen Hutter. Distribuția e completată de Nicholas Hoult, Aaron Taylor-Johnson, Willem Dafoe, Emma Corrin, Ralph Ineson și Simon McBurney. 

Filmat și în România, la Castelul Corvinilor, filmul are un start îndrăzneț programat în America de Nord chiar în ziua de Crăciun. “Nosferatu” are toate șansele să devină un serios candidat la Oscaruri pentru categoriile tehnice și rămâne de văzut în ce măsură poate convinge la categoria cel mai bun film având în vedere faptul că puține horror-uri au obținut nominalizări de-a lungul timpului (“The Exorcist”, “Jaws”, “The Silence of the Lambs”, “The Sixth Sense”, “Black Swan”, “Get Out”). 

Îți dăm 5 motive serioase să aștepți cu nerăbdare premiera “Nosferatu”: de la sursele de inspirație, detalii despre locațiile de filmare, machiaj, chiar și figurația specială, dar și despre românul la expertiza căruia a apelat Robert Eggers. 

PASIUNEA LUI ROBERT EGGERS

Robert Eggers își amintește cu precizie vizionarea “Nosferatu” la vârsta de 9 ani: caseta VHS păstra o magie cu totul specială în urma transferului copiei de 16 milimetri și, cu toate că detaliile își pierduseră calitatea, totul părea real. Impactul “Nosferatu” asupra lui Eggers a fost profund, iar interpretarea contelui Orlok într-o piesă de teatru în perioada liceului a fost o confirmare pentru el: “mi-a schimbat viața, m-am gândit constant la el”. Consideră “Nosferatu” unul dintre cele mai personale filme ale sale, fiecare în parte fiind “un cabinet de curiozități”. Obsedat de trecut și de maniera în care poate explora unde se află și încotro se îndreaptă, Robert Eggers declară: “dacă nu aș face filme, aș fi probabil arheolog.”

MOȘTENIREA LUI BRAM STOKER & F.W. MURNAU

Modernitatea lumii create de Bram Stoker în “Dracula” i-a oferit lui Eggers spațiul de joacă prin forța și profunzimea personajului: mult mai înfricoșător, horror în toată puterea cuvântului, cu elemente de tehnologie (aparate de înregistrat, mașini cu aburi). La capătul opus e filmul lui Murnau, o fabulă prin excelență. Cu acest bagaj, Eggers construiește minuțios o investigație, păstrează inspirația cărților, a pictorilor în compozițiile chipurilor (Vilhelm Hammershøi, Caspar David Friedrich, Johann Christian Dahl), a semnelor oculte. Pasionat de filmul mut, Eggers a recurs la tehnica Hitchcock de a urmări filmul fără sunet pentru a se convinge că, de fapt, comunicarea e cheia. Reușește să obțină un limbaj cu un puternic impact și o simbolistică aparte. “Oamenii uită cât de valoros este prim-planul. În filmul mut reprezenta o lume în sine.”

FLORIN LĂZĂRESCU, EXPERTUL ROMÂN

Florin Lăzărescu, scriitor și co-scenarist “Aferim!” (regia Radu Jude), este expertul român cu care Robert Eggers a lucrat îndeaproape în pregătirea producției “Nosferatu”. Nevoia de a combina teoriile oculte cu folclorul, detaliile legate de vampirii populari sau mustața nobililor transilvăneni, mitologia locală, au fost consolidate cu ajutorul lui Lăzărescu. Acesta l-a și avertizat pe Eggers în privința unui detaliu deseori ignorat de public: în folclor, se spune că vampirul era roșu la față. Astfel, există scene în care fața lui Orlok pare aprinsă de foc și o baltă de sânge sub carnea lui, la fel și cadavrul dezgropat întruna dintre scene. Acuratețea istorică a fost o prioritate pentru Eggers și echipa lui: secvența din Transilvania a fost o provocare datorită “tonelor” de fotografii cu costume populare românești, gravuri și picturi din acea perioadă. 

CASTELUL CORVINILOR 

Echipa de producție a construit peste 60 de decoruri pentru a da libertate camerei de filmat, sursa de inspirație a interioarelor fiind Castelul Corvinilor din Hunedoara ale cărui exterioare au fost folosite ca atare. Din dorința de a păstra autenticitatea, dimensiunile interioarelor au fost identice cu cele din castel. Castelul Pernštejn din Cehia a devenit curtea contelui Orlok. Eggers s-a limitat destul de mult întrucât Werner Herzog filmase acolo varianta lui de “Nosferatu” (1979) și nu dorea să fie repetitiv: “apoi mi-am dat seama că locurile pe care am vrut să le folosim nu au fost filmate de el.” 

IMAGINEA, MACHIAJUL, COREGRAFIA ȘI …FIGURAȚIA SPECIALĂ

Crearea iluminatului interior pentru a da senzația lumânărilor a fost una dintre marile provocări ale producției. Machiajul lui Bill Skarsgård creat de David White a necesitat 6 ore de pregătire de la zero, rezumat la două ore pentru mâini și cap, însă efectul s-a dovedit de-a dreptul intimidant. Inspirația coregrafiei lui Lily-Rose Depp a fost dansul japonez butoh care a implicat-o pe Marie Gabrielle Rody, o veche colaboratoare a lui Eggers și a presupus mult exercițiu fizic pentru actriță. 

Pentru una dintre cele mai înfricoșătoare scene în care apare Emma Corrin au fost folosiți 5000 de șobolani, multiplicați ulterior în post-producție. 

Photo CreditFocus Features

Articole similare