Bucharest Feminist Film Festival revine cu o nouă ediție la început de septembrie și un program diversificat cu proiecții, inclusiv o competiție de scurtmetraje, performance-uri, dezbateri și expoziții. Între 4 și 7 septembrie, Bucharest Feminist Film Festival creează un spațiu de dialog sub tema centrală CARE cu focus pe poveștile marginalizate și inegalitățile sociale. În cadrul galei de deschidere din 4 septembrie, festivalul programează și “O joacă de copii”, spectacolul care explorează tensiunile interioare ce apar atunci când societatea insistă pe identitatea feminină confundată cu rolul de mamă.
În premieră anul acesta, festivalul care propune înțelegerea nuanțelor conceptului de feminism ajunge la Timișoara (Cinema Victoria, 5-6 septembrie) și Iași (Muzeul Literaturii Române și FAR, 6 -7 septembrie).
Like5 a ales 5 proiecții de neratat din programul Bucharest Feminist Film Festival 2025:
THE DAY ICELAND STOOD STILL
24 octombrie 1975 a fost o zi memorabilă în Islanda: 90% dintre femei au decis să nu muncească, să nu gătească, să nu aibă grijă de copii. “The Day Iceland Stood Still” readuce în fața publicului cu mult umor fascinanta poveste a colectivului feminist “The Red Stockings” în lupta pentru egalitate. Ziua în care bărbații s-au agitat să își îndeplinească obligațiile domestice în timp ce femeile puneau la cale o adevărată revoluție. Din acel moment, Islanda a devenit locul ideal din lume pentru femei. Documentarul semnat de Pamela Hogan este programat la București (Cinema Muzeul Țăranului, 4 septembrie, ora 19:00) și la Iași (Muzeul Literaturii Române, 6 septembrie, ora 14:00).
MS. PRESIDENT
În 2019, Slovacia a ales o femeie în poziția de președinte. “Asta e democrația” declara Zuzana Čaputová. Într-un cadru politic și social complicat în care normalitatea era dovada eroismului, “Ms. President” explorează provocatorul mandat de 5 ani al primei femei președintă – de la crize politice la dileme globale și lupte personale, inclusiv atacuri misogine și amenințări cu moartea. De văzut pe 6 septembrie (ora 20:30) la București și 7 septembrie (ora 14:00) la Iași.
QUEEN MOM
Cronică de familie dulce-amăruie despre exil și identitate cu accente de film fantastic, “Queen Mom” explorează portretul unei familii tunisiene în Franța începutului anilor ’90. “Știți cine sunt eu? Fiica unui fermier care se crede regina Angliei”. Amel se confruntă cu evacuarea neașteptată și susținerea familiei. Cu mult umor, nostalgie și o doză considerabilă de magie, “Queen Mom” vorbește despre traumele generației magrebiene care se zbate să găsească un loc de muncă și să se încadreze în politicile sociale ale țării adoptive. Filmul este programat la București pe 7 septembrie, ora 20:00.
SCURTMETRAJE CARE & RESISTANCE
De la povestea a două femei din Salvador care își revendică rădăcinile prin artă la revolta stârnită de superstițiile populare într-un mic orășel italian de provincie până la lupta pentru drepturi din Guatemala, selecția “Care & Resistance” include scurtmetraje ce explorează forța legăturilor comunitare din Spania, Italia, Franța până în Brazilia – pe 5 septembrie la București, 6 septembrie la Iași.
SCURTMETRAJE CARE & CONTROL
O karatistă egipteană pregătită pentru performanță e victima unui incident în sala de sport. În Beirutul contemporan, 5 femei sunt prinse în sistemul Kafala care le impune un anume angajator. O mamă iraniană e pregătită pentru o schimbare majoră ce îi poate aduce custodia fiicei înapoi. Oprirea avorturilor în Memphis e analizată în interiorul unei clinici specializate. Selecția de scurtmetraje “Care & Control” scoate la iveală povești din toate colțurile lumii despre femei aflate în momente-cheie ale existenței lor. Calupul e programat pe 7 septembrie la București.