Unul dintre actorii de referință ai generației sale, Paul Ipate a debutat în cinema în urmă cu 19 ani și a colaborat cu regizori precum Radu Muntean (“Hârtia va fi albastră”), Cristian Nemescu (“California Dreamin’”), Constantin Popescu (“Portretul luptătorului la tinerețe”), Gabriel Achim (“Visul lui Adalbert”) sau Nae Caranfil (“Closer to the Moon”). Activ pe scena teatrului, Paul Ipate e o prezență constantă atât în show-uri de divertisment, cât și în serialele de televiziune.
Revine la Ideo Ideis pentru al 2-lea an consecutiv în calitate de mentor alături de Judith State, Andreea Grămoșteanu și Gabriel Răuță.
FILMELE CU SUPER EROI ȘI FANTASY
Unul dintre guilty pleasure-urile mele cele mai evidente sunt filmele cu super eroi și cele din zona fantasy. Deși știu că, din punct de vedere cinematografic, multe dintre ele sunt formule repetate sau exagerate, nu pot să nu mă las prins în universurile alternate, în bătăliile epice și în poveștile cu mize imposibile. E o formă de evadare curată, care-mi aduce bucuria copilăriei — acea fascinație pentru bine contra rău, pentru personaje care sfidează limitele realității. Mă uit la ele fără pretenții artistice, dar cu o plăcere sinceră.
JOCURILE DE STRATEGIE
Petrec uneori poate prea mult timp pe telefon, pierdut în hărți, economii virtuale și mișcări tactice. Jocurile de strategie sunt un guilty pleasure care combină gândirea logică cu satisfacția construirii sau cuceririi. E un mod de a-mi stimula mintea într-un mediu unde pot controla totul — spre deosebire de haosul lumii reale. Știu că pot deveni addictive și că îți pot fura mult timp, dar mă relaxează să-mi verific soldățeii, să mai fac câte un upgrade, o bătălie cu cineva online.
EMISIUNI DE GENUL “INSULA IUBIRII”
Deși evit să recunosc cu voce tare, am urmărit câteva episoade din emisiuni precum “Insula Iubirii”. E o combinație de voyeurism psihologic și dramă intensă, care mă face să privesc cu o curiozitate aproape antropologică. Da, știu că e montaj, că multe sunt exagerări și artificii de televiziune, dar tot reușesc să mă atragă. Ma hipnotizeaza. Poate pentru că nevoia de spectacol emoțional face parte din natura umană. E genul de show pe care-l pui “în fundal” și apoi te trezești comentând intens fiecare decizie a protagoniștilor.
VINILURI, COLECȚIONARE
Colecționarea de viniluri e un guilty pleasure destul de vechi, care are și o parte estetică și una emoțională. Îmi place nu doar sunetul cald și texturat al unui disc pus pe pick-up, dar și senzația de “vânătoare” atunci când caut o ediție rară sau un album pe care îl ador. E o formă de nostalgie tactilă într-o lume digitală. Simt că fiecare vinil are o poveste – legată nu doar de muzică, ci și de momentul în care l-am găsit sau ascultat prima dată. Nu e o pasiune ieftină, dar e una care mă bucură profund. Mai ales când sunt singur acasă, desfac o sticlă de vin bun, stau pe terasă cu ușile deschise și dau boxa suficient de tare cât să nu mai aud zgomotul vieții.
FILME DE DESENE ANIMATE
Chiar dacă sunt adult în toată regula, animațiile (fie că vorbim de clasice Disney, de filme Pixar sau chiar anime-uri) îmi oferă o formă unică de relaxare și emoție. E uimitor cum unele dintre ele reușesc să transmită lecții de viață mai profund decât multe filme “serioase”. Le văd ca pe niște povești pentru toate vârstele, iar faptul că îmi dau voie să râd, să plâng sau să visez din nou ca un copil nu mi se pare o rușine – ci mai degrabă o reconectare cu o parte esențială din mine.
