Going out“10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, de neratat la...

“10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, de neratat la Constanța

Perioada de glorie a Festivalului de la Mamaia reconstruită pe scena teatrului constănțean în 10 povești

Printre premierele stagiunii Teatrului de Stat din Constanța se regăsește spectacolul “10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, co-regizat de Elena Marin și Gabriel Sandu. Un performance muzical pe care trebuie să îl vezi cu prima ocazie. Bazat pe un text scris de Gabriel Sandu, spectacolul are umor, candoare, nostalgie și, bineînțeles, multă muzică!

FESTIVALUL MAMAIA

Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia este emblematic pentru Constanța și România perioadei comuniste. Lansat în 1963, drept un concurs menit să promoveze tinerele talente, a fost o rampă de lansare pentru multe nume, scena unde s-au consacrat vocile importante ale muzicii pop românești: Margareta Pârslaru, Dan Spătaru, Angela Similea, Dida Drăgan, Corina Chiriac, Marina Voica.  Festivalul Mamaia a fost oglinda vremurilor trecute, trecând prin tranziție, adaptare și ajungând într-un punct de cotitură majoră când nu s-a mai regăsit în muzica anilor 2000. 

SPECTACOLUL

Fără a fi sau a se dori o reconstituire a festivalului, spectacolul spune povestea unei curatoare de artă contemporană, fostă cântăreață în tinerețe. Mireille (interpretată de Mirela Pană) duce instalația ei performativă intitulată “10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” la Bienala de Artă de la Veneția. 10 performeri închiși în expoziție retrăiesc amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, petrecute sau nu la Mamaia, legate de vedete emblematice, dar mai ales de destinele artistice colaterale, neîmplinite. Ce impresionează în tabloul creat de cei doi regizori este maniera în care sunt puse în valoare actorii, poveștile, dar mai ales vocile lor. 

DISTRIBUȚIA

Vei fi surprins de performanța distribuției: Ecaterina Lupu, în rolul Irinei, reușește să se apropie perfect de vocea Marinei Voica, Lucian Iftime scoate la iveală timbrul lui Aurelian Andreescu, în vreme ce Ștefan Mihai e confundat cu George Nicolescu. Va fi o bucurie să reascultați șlagărele consacrate de la Mamaia!

CONCEPTUL SPECTACOLULUI

Gabriel Sandu și-a descoperit în ultimii ani o pasiune în reconstrucția poveștilor din zona muzicii ușoare. “10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” este un prilej perfect de a discuta despre condiția artistului, despre destinele celor care nu au câștigat. De regulă, în prim-plan sunt cei de pe podium, însă prea puțin se știe despre cei rămași pe locul 4, care, în fond, au muncit la fel de mult, dar poate nu au avut șansa momentului de a fi la înălțime. Reconstrucția culturală s-a născut în timpul repetițiilor, din poveștile personale ale actorilor, emoțiile lor, amestecate cu ficțiunea scrisă de Sandu. 

AUTOSTRADA SPRE TEATRU

Următoarele reprezentații ale spectacolului sunt programate în luna ianuarie, pe 13 și 14, de la ora 19:00. Reprezentația din 13 ianuarie se adresează și spectatorilor din capitală prin programul de naveta culturală al Teatrului de Stat din Constanța. Prețul unui bilet de 152,92 RON include: locul la spectacol, transportul București – Constanța și retur, precum și un tur cu ghid prin orașul vechi sau un tur cu ghid la Muzeul de Artă din Constanța. Biletele sunt disponibile pe Mystage.  

Articole similare