Performanța Karlei Sofia Gascón ca prima actriță trans declarată în cursa pentru Oscar, precum și restul de 12 categorii în care a fost inclus “Emilia Pérez” au generat un considerabil val de notorietate celui mai nominalizat film străin din istoria Academiei Americane de Film. Într-o singură săptămână, Karla Sofia Gascón a năruit întreaga campanie de promovare a filmului prin mișcări de tip domino. Primele reacții controversate au debutat după câștigarea celor 4 Golden Globes când nativii mexicani au respins autenticitatea elementelor culturale și tematice ale filmului. Situația era încă sub control la începutul lunii ianuarie.
Într-un interviu video din 21 ianuarie pentru un cotidian brazilian, Karla Sofia Gascón critica campaniile online și acuza echipa de social media a colegei Fernanda Torres de subminare a muncii ei și implicit a potențialului filmului “Emilia Pérez” în cursa premiilor. Comentariile ulterioare ale lui Gascón punctau “toxicitatea și discursul violent încărcat de ură din social media” pe care îl experimentează în continuare, precum și detalii despre Fernanda Torres: “a fost un aliat minunat și nimeni direct asociat cu ea nu a fost decât susținător și extrem de generos.” Interviul a generat studierea atentă a regulamentului Academiei Americane de Film legat de astfel de declarații, dar s-a liniștit rapid: comentariile lui Gascón nu încălcau nicio regulă.
A fost o chestiune de câteva ore până când contul X al lui Gascón să fie examinat cu atenție și să iasă la iveală declarații halucinante din 2020: de la meditații asupra lui Hitler “care pur și simplu avea părerea sa despre evrei”, criticarea Oscarurilor drept “un festival afro-coreean”, comentarii negative legate de islam și a musulmani sau declarații jignitoare la adresa Selenei Gomez.
Like5 îți prezintă efectele scandalului declanșat în jurul Karlei Sofia Gascón și a filmului “Emilia Pérez”:
ÎNCHIDEREA CONTULUI X ȘI REFUZUL DE RETRAGERE DIN CURSA PENTRU OSCAR
Prima reacție a lui Gascón după descoperirea declarațiilor jignitoare din ultimii 5 ani a fost ștergerea contului X. A urmat o lungă postare pe Instagram în care își cerea public iertare “cu toții ne putem schimba în bine. Inclusiv eu”. Apoi un interviu cu CNN aranjat fără acordul Netflix în care actrița a izbucnit în plâns în mod repetat și a continuat să își ceară iertare, dar să pozeze totodată în victimă: “cred că am fost judecată, condamnată și sacrificată și crucificată fără un proces și fără opțiunea de a mă apăra.”
Gascón a insistat că nu se retrage din cursa Oscarilor pentru că nu a comis nicio infracțiune și nu a rănit pe nimeni. “Nu sunt nici rasistă, nici nimic din ceea ce toți acești oameni au încercat să îi facă pe alții să creadă că sunt”.
NETFLIX OPREȘTE CAMPANIA DE PROMOVARE PENTRU GASCÓN
În săptămâna crucială dedicată cursei pentru Oscar – votarea e deschisă între 11 și 18 februarie, sunt programate o serie de ceremonii și evenimente de promovare – Netflix șterge numele lui Gascón de pe orice machetă de presă și se concentrează pe Jacques Audiard, Zoe Saldaña și nominalizarea la categoria cel mai bun film.
GASCÓN PE ULTIMUL LOC LA CASELE DE PARIURI
Până săptămâna trecută, “Emilia Pérez” era favorit în clasamentele caselor de pariuri. Pe 24 ianuarie, după anunțul nominalizărilor, Jacques Audiard era clasat pe locul 2 în cursa pentru premiul de regie, iar diferența dintre titlurile “Emilia Pérez” și “The Brutalist” era extrem de mică. Scandalul ultimelor zile a adus titlul pe poziția 4 în topul celor mai bune filme și pe poziția 3 la categoria scenariu adaptat. Singura care se menține pe primul loc este Zoe Saldaña. Gascón este pe ultima poziție la categoria cea mai bună actriță în rol principal. Rămâne de văzut dacă șansele la premii ale filmului și echipei au fost spulberate complet de scandalul generat.
În ultimele ore, ratingul filmului pe imdb.com a scăzut drastic la 5.7.
DISTANȚAREA ECHIPEI FILMULUI
Recomandările experților în comunicare sugerează că în astfel de crize, restul distribuției și echipa filmului trebuie să se distanțeze și să precizeze că nu îi aprobă opiniile. Tăcerea regizorului Jacques Audiard precum și a echipei Netflix, în calitate de distribuitor, vorbește de la sine. Singura reacție vine din partea lui Zoe Saldaña în cadrul unui Q&A de la Londra: “experiența mea a fost bazată pe incluziune, colaborare, echitate rasială, culturală și de gen. Mă întristează că trebuie să ne confruntăm cu acest eșec chiar acum.”
PLANURI ANULATE
E oficial: Gascón și-a anulat participarea la mai multe evenimente din următoarea perioadă. Nu va fi prezentă la Critics Choice Awards (8 februarie), nici la prânzul AFI, nici la Festivalul Internațional de Film Santa Barbara pentru ridicarea premiului Virtuoso.