În 2018 Gabriel Răuță s-a conectat pentru prima dată la vibe–ul electrizant al fenomenului Ideo Ideis, invitat să joace în festival alături de colegii lui producția “Artists Talk”, spectacol semnat de Gianina Cărbunariu. Patru ani mai târziu, a avut surpriza de a fi invitat ca mentor, ceea ce i-a deschis drumul spre o lume tonică și permanent interactivă. La sfârșitul fiecărei ediții, Gabriel Răuță își spune cât de mult și-ar fi dorit ca în adolescența lui, la începutul anilor ’90, să fi existat Ideo Ideis.
CEVA DULCE
Pe de o parte inamicul siluetei, pe de alta terapeutul din gelaterie, din meniul restaurantelor, din cămările familiei. Am avut o zi proastă? Dispare ca prin minune după o porție de crème brûlée. Sau două. Sau hai să ne oprim cu număratul, că m-apucă depresia și mai mănânc una. Dulciurile nu mă judecă. Tava cu tiramisù nu comentează că e a nu știu câta oară când deschid frigiderul noaptea; dimpotrivă, ea doar e acolo pentru mine. Dulce și perfidă. Avantajul e că nu sunt nici pretențios: o porție de künefe cu înghețată, o dulceață de soc, de trandafiri sau, bine, merge și de cireșe albe – oricare mă face să uit de toate. Până mă urc iar pe cântar.
FILME ȘI SERIALE CU SPIONI
Cred că de la Roger Moore mi se trage. În copilăria mea, el îi interpreta și pe James Bond și pe Simon Templar zis Sfântul. Apoi, mai târziu, serialul 24 pe care-l vedeam pe dvd-uri trimise din China de sora unui amic. Apoi “Homeland”. Azi “Slow Horses”. Nu știu ce mă atrage. Că nu e ca și cum n-aș avea o meserie palpitantă. Poate viața trăită între explozibili si espresso. Că trebuie să pun pauză când nu mai suport tensiunea. Sete de mister și dublu sens. Mizele uriașe. Calmul într-o lume care se destramă perpetuu. O formă de libertate totală. Iluzia sensului. O poveste care să conteze. Misiunea cu M mare. De la Mascarpone.
LOTO
Tot ce-am câștigat în viața mea au fost în anii ‘90 un pager coca cola și în anii 2000 un bilet de avion cu care am ales să zbor la Nisa. Nemuncit zic. Pun din când în când câte un bilet la loto. Un miraj. Într-o grilă sunt datele de naștere din familie, că, nu-i așa, sunt încărcate energetic, trebuie să aibă potențial. În alta numerele extrase cel mai des, că, nu-i așa, e statistică, merg la sigur. Deși se vede cu ochiul liber că niciuna din datele de naștere din familie nu se regăsește printre cele extrase cel mai des, îi dau înainte așa. Iar în grila 3 las hazardul să decidă, că dacă nici hazardul, atunci cine: numere de înmatriculare spre care întorc capul, zilele din luna în care am spectacole, minime și maxime din prognoza meteo, dar cea mai mare încredere o am în șuvoiul numerologic mental subconștient generat după o felie dulce de mindfulness.
MOȘ CRĂCIUN
Mai exact, să mă costumez în Moș Crăciun și să împart cadouri în numele lui. Eu zic: un act de rebeliune la sfârșit de an. Într-o fotografie de când eram la grădiniță (anii ‘80) zâmbesc lângă un Moș Crăciun cu mască de plastic și barbă de vată, așa că am remediat lucrurile la superlativ. Am un costum impecabil. Și umor. Și candoare. Și magie. Cu care fur, pentru scurt timp, realitatea. Obișnuiam să-i bucur pe copiii altora, dar de curând o fac și pentru al meu. Și mereu ratez întâlnirea cu Moșul. Dar nu și o felie de cozonac făcut după rețeta bunicii, care avea centura neagră la sportul ăsta.
ABSENȚA DE PE SOCIAL MEDIA
Un guilty pleasure în formă continuată. N-am avut și nu am cont pe rețele. Nu e doar libertatea de a nu fi văzut, ci și ușurarea de a nu-i vedea pe unii. Da, câeodată ratez lucruri, da, uneori mă simt vinovat, dar consider că e un lux să nu fii conectat. Să fii prezent și nu online. Timpul e al meu și al alor mei. Și curge altfel. Și în plus, ce nevoie are Moș Crăciun de social media, când el știe tot ce mișcă?
