Give me 5THE UPDATE: Jeremy Strong în rolul lui Zuckerberg, două seriale anulate și...

THE UPDATE: Jeremy Strong în rolul lui Zuckerberg, două seriale anulate și Star Wars revine în cinema

Care sunt primele detalii oferite de Steven Knight despre scenariul Bond 26, cum arată distribuția “The Social Network 2”, când se relansează în cinema “Star Wars: A New Hope”, ce alte două seriale au fost și cum e sărbătorită aniversarea de 25 de ani “Amores Perros” în The Update Like5.

După un start promițător și cronici pozitive, încasările “Fantastic Four” au scăzut considerabil în a doua săptămână. James Gunn confirmă scrierea “Superman 2”, iar “Spider-Man: Brand New Day” începe oficial producția la Glasgow. 

Echipa “The Devil Wears Prada 2” nu ratează niciun moment de a crea buzz în timpul filmărilor aflate în plină desfășurare. 

Un nou episod “Black Panther”, regizat de Ryan Coogler, ajunge în cinematografe în februarie 2028. Cel de-al 3-lea film din franciză îl poate aduce pe Denzel Washington pe ecrane. 

Șanse mici ca musicalul “Golden” (regia Michel Gondry) să fie văzut după ce Pharell Williams a respins varianta finală a filmului. 

BOND 26 ARE SCENARIST!

Echipa “Bond 26” se conturează încet, dar sigur. Steven Knight, creatorul “Peaky Blinders” și “A Thousand Blows”, va începe să scrie la scenariu în timp ce Denis Villeneuve se concentrează pe filmările “Dune: Part 3”. Pentru cineastul cunoscut pentru universul gangsterilor și stilul tăios, Bond este îndeplinirea unei dorințe mai vechi. Steven Knight promite un “film diferit, mai bun, mai puternic și mai îndrăzneț”. Producția va începe cel mai devreme în 2027. 

JEREMY STRONG ÎN ROLUL LUI MARK ZUCKERBERG

De la momentul confirmării “The Social Network 2” în regia lui Aaron Sorkin, revenirea lui Jesse Eisenberg în rolul care l-a consacrat în urmă cu 15 ani era punctul forte al proiectului. Vestea recentă legată de Jeremy Strong (“Succession”, “The Apprentice”) în distribuție promite însă o cu totul altă direcție continuării alături de Jeremy Allen White în rolul lui Jeff Horowitz, jurnalistul Wall Street Journal, și Mikey Madison, în rolul lui Frances Haugen ale cărei declarații din 2021 legate de influența toxică a rețelelor de socializare au provocat valuri la vremea respective.

“STAR WARS: A NEW HOPE” REVINE PE ECRANE ÎN 2027

Filmul care a dat startul fenomenului “Star Wars: A New Hope” revine pe marile ecrane pe 30 aprilie 2027, la aniversarea 50 de ani de la lansare. Câștigător de 6 Oscaruri, inclusiv cel mai bun film și cea mai bună regie pentru George Lucas, “A New Hope” va fi completat de câteva premiere îndelung pregătite de Disney, titularii de drepturi ai francizei achiziționată în 2012 pentru 4 miliarde de dolari: “The Mandalorian and Grogu” (2026) și “Star Wars: Starfighter” (28 mai 2027). 

ALTE DOUĂ SERIALE ANULATE

Scenariile tot mai neinspirate continuă să provoace tot mai multe anulări de seriale. După numeroase încercări de revitalizări prin sequel-uri mai mult sau mai puțin reușite, capitole esențiale ajung la final. Cel de-al 3-lea sezon “And Just Like That…” încheie povestea personajului iconic Carrie Bradshaw. După 27 de ani cu 6 sezoane de “Sex and The City” și două lungmetraje, “And Just Like That…”, continuarea aventurilor femeilor de 50 ani în spectaculosul New York, a devenit locul perfect pentru finalul călătoriei.

Nici “Fubar” nu a stârnit entuziasm după premiera celui de-al doilea sezon (iunie 2025) în ciuda unor reacții foarte bune la lansarea din 2023. Misiunea lui Arnold Schwarzenegger de agent secret a eșuat după doar două sezoane. 

INSTALAȚIA ANIVERSĂRII A 25 DE ANI “AMORES PERROS”

La 25 de ani de la debutul lui Alejandro G. Iñárritu premiat la Cannes în secțiunea Semaine de la Critique, o instalație realizată în colaborare cu Fundația Prada se lansează pe 18 septembrie la Milano. “Sueño Perro: A Film Installation by Alejandro G. Iñárritu” include secvențe inedite, abandonate la montaj, conservate de arhivele de film ale universității din Mexic. Descrisă drept o expoziție multisenzorială aflată la intersecția dintre film și artă, “Sueño Perro” va ajunge în primăvara lui 2026. și la Centrul Cultural din LagoAlto (Mexico City) și la Los Angeles County Museum of Art. Este cea de-a 3-a colaborare a lui Iñárritu cu Fundația Prada după o serie de proiecții și o instalație VR experimentală prezentată la Cannes și premiată cu un Oscar special (“Carne y Arena”). 

Articole similare